Loading...
Tangalle, Sri Lanka 2018-05-26T18:46:11+00:00

Project Description

Corina Fătu   •   14 Martie, 2018

Ne trezim odată cu cântecul cocoșilor. Ies în tălpile goale pe veranda noastră care dă direct către grădina de legume. Deși devreme, oamenii s-au săturat deja de treabă. O femeie se odihnește la umbra unui copac și ronțâie dintr-un roti, în timp ce vecinii noștri italieni stau pe terasă și cântă la chitară. Eu mă tolănesc în baldachin și încep inventariul mușcăturilor de pe picioare făcute de țânțari peste noapte. Ceva mai încolo un păun se plimbă în voie prin grădină. Totul e splendoare în junglă, iar noi ne pregătim să plecăm din Mirissa spre Tangalle.

Până la capătului lumii și mai mergi puțin

Dacă ești nemulțumit de traficul de la noi, te invit să mergi cu mașina o oră, dacă reziști,  prin Sri Lanka. Se conduce atât de haotic și nu se respectă nicio regulă de circulație, încât chiar te simți ca-n junglă aici. Mai mult decât atât, denivelările și gropile drumurilor peste care șoferul trece mereu indiferent îți întorc stomacul pe dos. Atunci când ajungi într-un final la destinație, mai mult mort decât viu, îți promiți că nu mai pui piciorul în vreun tuk-tuk sau mașină câte zile vei avea în Sri Lanka. Însă de fiecare dată destinația te lasă fără cuvinte și uiți de toate. Cel puțin pentru o perioadă, până când ești nevoit să pornești din nou la drum.

Tuk-tuk-ul care ne duce către Serein Beach, destinația noastră din Tangalle, merge pe un drum îngust, plin de praf, la doar câțiva metri de ocean încât dacă ai întinde mâna aproape că l-ai atinge. Pe plajă sunt risipite mici improvizații de baruri ce mă duc cu gândul la cum era Vama Veche acum mulți înainte să se toarne asfalturi și hoteluri. Casa noastră de oaspeți este situată cum nu se poate mai idilic între plaja cu nisip alb și lagună, într-o abundență de vegetație. Încă de la intrare, suntem întâmpinați de către proprietar cu un suc proaspăt de papaya, ca peste tot în Sri Lanka. Îmi arunc rucsacul greu într-un colț și simt chemarea mării.

Intrarea pe plajă se face prin spatele curții, printr-o poartă construită din ramuri de scorțișoară. Este oarecum înspăimântătoare această intrare ce te introduce brusc în altă lume. Te-ai aștepta la un sezlong, la un baldachin ceva, hai un bar pe plajă, măcar o umbreluță. Nimic de genul. Plaja se dezvăluie în toată simplitatea și sălbăticia sa. Aș putea vorbi ceasuri întregi despre cât de frumoasă este plaja din Tangalle care te faci să crezi că ai ajuns la capătul pământului. Despre cât de pustie este, despre cum valurile uriașe se revarsă furioase pe mal, iar nisipul nu poartă alte urme decât cele lăsate de noi. Despre cum ne plimbăm pe plajă de parcă am fi singuri pe lume, având în dreapta marea, infinită, amenințătoare, iar în stânga calmul lagunei. Dar cine ar mai vorbi și de cealaltă față a Sri Lankăi? Dintre toată coasta de sud, Tangalle și zona din jurul ei au fost cel mai afectate de tsunami-ul devastator din anul 2004. Acest loc atât de idilic poartă cicatrice necunoscute, încercând încă să se vindece. Nu știi dacă e în ruină sau în construcție, iar sărăcia este la ea acasă. De când sunt aici și am ieșit din bula mea de București, încep să văd altfel viața. Sunt unele călătorii care îți deschid ochii și te fac să realizezi că lucrurile pe care noi nu le apreciem suficient sunt comoara altor oameni. Așa că, după cum spune un proverb sri lankez, înțelepciunea se dobândește călătorind.

Plaja Tangalle

Mergem și tot mergem pe plajă fără să întâlnim picior de om. Chiar dacă ajungi la capătul lumii, uneori mai trebuie să mergi puțin până să găsești ceea ce cauți. La Mangrove Beach dăm în sfârșit de civilizație. Aici, într-un mic golf care ține piept valurilor furioase, ne oprim să ne bălăcim și să ne tolănim în hamace la umbra palmierilor și mangrovelor. Timpul stă în loc pentru câteva ore, până când ultimele raze de soare se ascund după dunele albe de nisip. O pornim agale pe plajă cu apusul în fața ochilor, atât de ireal încât pare o pictură.

Pentru că avem motive de sărbătorit, seara decidem să ieșim la o cină romantică. Ne luăm papucii ăia mai buni, un tricou mai puțin purtat și ieșim pe poartă. O pornim la întâmplare pe ulița prăfuită, atât de întunecată încât nu ne vedem om cu om. Tocmai când ne gândeam că ne-am pierdut în noapte, ne întâlnim cu vecinii de la casa de oaspeți care ne îndeamnă să o ținem tot înainte: „Când o să vedeți un bec pe partea stângă, o să știți că ați ajuns la restaurant“. Dacă vii în Sri Lanka nu-i cazul să fii prea mofturos, asta e clar. Așa că nu strâmbi din nas că singurul loc din zonă unde poți mânca este o curte improvizată cu mese și scaune din lemn, că lumina romantică a becului este acoperită de tot felul de insecte, iar că meniul este format dintr-un singur fel de mâncare. Pentru că, dacă deschizi ochii vei vedea că în ciuda faptului că nu ai față de masă, ai totuși o masă pe plajă cu vedere către ocean, că briza este mai răcoroasă decât orice aer condiționat, că singurul fel de mâncare este format din cele mai proaspete fructe de mare pe care le-ai mâncat vreodată, iar chelnerul este un bătrân simpatic care se așază cu tine la masă și te întreabă de București. Și că da, n-ai nevoie de prea multe ca să fii fericit, dacă știi unde să cauți fericirea.

Târziu în noapte, după câteva beri Tiger, ne întoarcem la casa noastră de oaspeți de la Serein Beach, puțin mai orientați, culmea, decât la venire. La hotel totul este făcut „eco“ și asta ne place la prima vedere: încăperile sunt construite din cărămidă, lemn reciclat și materiale ecologice. În timpul nopții înțeleg că asta înseamnă să te trezești cu un licurici care luminează toată camera asemenea unui felinar zburător. Somnul nu-mi dă târcoale, valurile sunt atât de zgomotoase încât am impresia că fiecare spargere de val ca o să ne ia pe sus. Am observat că în Sri Lanka oceanul are un glas diferit în funcție de fiecare regiune. În Tangalle, răcnește din toți plămânii de parcă ar fi furios că am pășit pe teritoriul său. Nu cred că este ceva care să-mi placă mai mult decât să adorm ascultând marea, însă aici fiecare zgomot strident al valurilor te face să tresari și să te gândești că următorul te va lua pe sus. Cu toate astea, nu-i nimic mai frumos decât să te trezești dimineața cu o veveriță care umblă bezmetică pe pereți. Eco.

Miracolul naturii

Ziua se derulează simplu, fără niciun plan. Mergem la plajă (Goyambokka), ne luptăm cu valurile, ne așezăm la masă după ce ne-am spălat pe mâini într-o găleată și mâncăm ce s-a pescuit în ziua aceea într-o tavernă improvizată. Nu ai mari așteptări, dar cumva totul îți depășește așteptările. Seara patronul de la Serein ne recomandă să mergem și să vedem cum broastele țestoase depun ouăle pe plajă, retrăgându-se apoi în ocean. Sunt puțin sceptică, îi pun o mulțime de întrebări să mă asigur că nu e o chestie turistică care să facă cumva mai mult rău viețuitoarelor. Mă asigură că totul e în regulă, așa că după ce luăm cina și se lasă noaptea, un tânăr vine să ne ia într-un tuk-tuk și să ne ducă la Rekawa Beach.

La doar câțiva kilometri de Tangalle, Rekawa Beach este un loc ce deține o mare importanță pentru populația de broaște țestoase din lume, întrucât cinci dintre cele șapte specii de broaște țestoase marine își depun ouăle chiar pe această plajă. Din câte înțeleg din engleza greoaie a ghidului nostru, actualul program de observare și conservare a broaștelor de țestoase este condus acum de o echipă de localnici care se implică activ în protejarea acestora. Vizita noastră începe cu o scurtă introducere, apoi suntem conduși prin noapte pe plajă. Aici vom aștepta, în tăcere deplină și întuneric total, până când o broască țestoasă va fi văzută de unul dintre protectorii de cuib, care patrulează pe plajă, și ne va anunța. Nu avem voie cu telefoanele mobile, nu avem altceva de făcut decât să așteptăm cu răbdare un semnal. În timpul ăsta, marea răcnește la noi cu toată forța, iar câteva valuri mai furioase ne ating tălpile. Briza îmi umple părul cu granule fine de nisip. Deasupra noastră, în lipsa oricărei surse de lumină produse de civilizație, stelele strălucesc așa cum nu le-am mai văzut vreodată. Natura se etalează în toată sălbăticia și splendoarea sa.

Cursul firesc al vieții se conturează sub ochii noștri, undeva la capătul lumii, pe o plajă pustie și întunecată din Sri Lanka.“

Iar apoi, în cele din urmă, vine semnalul. Un ghid se apropie de noi și ne face semn să-l urmăm în tăcere. Înaintăm greoi din nisip, unul după altul, într-o beznă totală, singurul reper fiind pașii celui din fața noastră. Iar apoi ne oprim. Mă ridic pe vârfuri și văd, la lumina roșie a ghidului, la doar o aruncătură de băț de mine, o formă întunecată care se mișcă ușor prin nisip. Observ apoi cum începe să sape o groapă. „Nu este groapa în care își va depune ouăle“, ne explică ghidul, „ci o groapă falsă pentru prădători.“ Abia după ce a întins capcana, broasca țestoasă începe să sape hotărâtă cuibul viitorilor săi pui. După minute bune de săpat, începe să depună în sfârșit ouăle. Cursul firesc al vieții se conturează sub ochii noștri, undeva la capătul lumii, pe o plajă pustie și întunecată din Sri Lanka. Mă uit către cer și văd o stea căzătoare. În definitiv, toți adormim sub același cer, doar că în seara asta noi am avut norocul să vedem stelele infinite și să fim părtași la unul dintre cele mai frumoase miracole ale naturii.

Târziu în noapte, ne întoacem spre Tangalle. Între timp s-a lăsat o beznă totală, nimic luminat, nimic din hărmălaia de zi cu zi. În tăcerea profundă se aude doar horcăitul tuk-tuk-ului, iar undeva departe valurile neliniștite îi țin isonul. E ceva dezolant și captivant deopotrivă în tot acest peisaj. Am citit undeva că Tangalle este răspunsul Sri Lankăi la paradis. Nu-i departe deloc de adevăr. Dar orice paradis are prețul său, în definitiv. Cu toate sălbăticia și frumusețea sa, Tangalle este o rană a insulei care încă se vindecă…

După două zile părăsim sătucul și, cu urmă de rău, lăsăm oceanul în urmă pentru a urca spre continent. Următoarele zile aveam să le petrecem în mijlocul plantațiilor de ceai, într-o căsuță modestă în junglă, la geamul căreia dimineața vin maimuțele. Mult prea rapid au trecut zilele astea lângă ocean, „parcă voiam să mai rămân“, mă gândesc și-mi vin în minte versurile Ninei Cassian:

„Dar mie îmi sunt sorocite,

pesemne, plecări mai dramatice.

Mi-e dat să mă smulg din priveliști

cu sufletul nepregătit,

cum dat mi-e să plec din iubire

când încă mai am de iubit…“

Bine de știut

ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This site is protected by wp-copyrightpro.com