Loading...
Matera, Partea 2 2018-06-21T18:37:30+00:00

Project Description

Corina Fătu   •   21 Iunie, 2018

Există un colț tăinuit în sudul Italiei, în regiunea Basilicata, care a ieșit de puțin timp din umbră. Matera este unul dintre cele mai vechi orașe locuite din istoria omenirii, aproape la fel de veche precum Petra. Odinioară „rușinea Italiei“, astăzi Matera este un loc apreciat la adevărata sa valoare.

Sasso Barisano

Odată, un bun prieten mi-a spus: „Dacă nu știi încotro duce drumul ăsta, nu înseamnă neapărat că te-ai rătăcit“. E ceva vreme de când hoinăresc pe străzile întortocheate din Matera. Păzite de palatele reci de piatră îndulcite de o plantă ici-colo, aleile orașul ăsta străin par că nu duc nicăieri. Matera este ca un labirint pe care trebuie să-l parcurgi ca să-i găsești ieșirea. Într-un final dau de niște trepte care coboară către cealaltă parte a orașului, cea cu vedere către râu și parcul arheologic. O iau în jos pe Via Madonna delle Virtù, strada care urmărește linia stâncii ce parcă stă să se prăvălească peste noi. Pe partea opusă se vede parcul arheologic cu peșterile sale goale, ca niște gurii căscate de cranii. Nu știu de ce, dar peisajul ăsta suprarealist mă duce cu gândul la o operă de-a lui Salvador Dali. Uneori este necesar să te simți pierdut ca să ajungi să descoperi lucruri minunate.  

„Matera a jucat un rol proeminent în mai multe filme biblice, multe din zonele sale aducând cu Ierusalimul vechi.“

Aici, în partea cea mai veche a orașului, mă opresc să vizitez două biserici rupestre importante: Chiesa Madonna D.Virtu și Chiesa S.Nicola dei Greci. Ambele sunt impresionante, atât pentru vechimea lor, cât și pentru picturile rupestre. Chiesa Madonna D.Virtu datează din secolul al XII-lea și se caracterizează prin „arhitectură negativă“, iar asta pentru că nu a fost construită, ci săpată direct în stâncă. Chiesa San Nicola del Greci, situată deasupra bisericii Madonna delle Virtù, este chiar mai veche (sec. IX) și are influențe bizantine. Aici s-a filmat scena Cinei cea de Taină din filmul „Patimile lui Hristos“ de Mel Gibson. Însă Matera a jucat un rol proeminent în mai multe filme biblice, multe din zonele sale aducând cu Ierusalimul vechi. Iisus a pășit de câteva ori pe străzile orașului, iar „Evanghelia după Matei“ a regizorului Pier Paolo Pasolini și „Patimile lui Hristos“ sunt două dintre cele mai importante filme realizate în Matera.

Sunt încă multe de văzut, așa că îmi continui traseul pe Via Madonna delle Virtù, până ajung la Monastero di Sant’Agostino, o biserică cocoțată pe un deal în Sasso Barisano. Aici, mai mult decât interiorul bisericii, mă captivează vederea magnifică către Matera. Strada îmbrățișează orașul precum o mână de îndrăgostit își ocrotește iubita, iar deasupra grămezii de case se ridică în zare turnul Catedralei. De aici mă îndrept către o altă biserică faimoasă, Chiesa di San Pietro Barisano, de care aflasem de la gazda mea că este cea mai mare biserică rupestră din Matera. E ora prânzului așa că în interiorul bisericii e o liniște deplină. San Pietro Barisano a fost construită în secolul al XII-lea, însă actuala fațadă datează din 1755, anul în care biserica a fost restructurată și parțial modificată. Interiorul, alcătuit dintr-o navă și două coridoare separate de stâlpii impunători, adăpostește șase altare.  După atâtea biserici, merge și ceva mai lumesc, așa că mă opresc pentru un aperol la o terasă ascunsă în Sasso Barisano. Îmi place mult partea aceasta liniștită a Materei, nu atât de împânzită de turiști, cu vederile sale superbe către sassi, cu străzi înguste și case cu flori la geam, cu rufe puse la uscat și pisici care lenevesc pe treptele încălzite de soare, cu magazine de artizanat și terase intime.

„Peșterile preistorice transformate în locuințe de către populația săracă erau „găuri întunecate“ pline de murdărie și boli, rata mortalității infantile fiind foarte ridicată.“

Via San Biagio mă duce de unde am plecat, în Piazza Vittorio Veneto. Cobor treptele de sub piață cu gândul de a mă întoarce la hotel, când îmi atrage atenția un atelier de artizanat, dospit sub stâncă. Proprietarul stă aplecat la o masă și pictează un magnet din lut. Mă invită înăuntru și se oferă să-mi facă un tur al atelierului și muzeului aflat lângă, muzeu ce reconstituie o locuință tipică din secolul XX. Peștera reproduce vechea casă a locuitorilor din Matera, cu tot cu mobilier, ornamente, ustensile și obiecte casnice precum un război de țesut. „Este ca pe vremuri“, îmi spune Andrea, proprietarul, în timp ce îmi arată câteva fotografii vechi ale casei și ale ultimei familii care a locuit aici. Mă surprinde măgarul în formă naturală, aflat în zona destinată animalelor, laolaltă cu cea a oamenilor. „În acele vremuri condițiile de viață erau foarte grele, iar oamenii locuiau cu animalele“, adaugă el. Carlo Levi, în cartea sa „Hristos s-a oprit la Eboli“, se plângea de condițiile de locuit neigienice, zugrăvind un portret deplorabil al acestui colț uitat de lume. Peșterile preistorice transformate în locuințe de către populația săracă erau „găuri întunecate“ pline de murdărie și boli, rata mortalității infantile fiind foarte ridicată. De fapt, cartea lui Levi a provocat o asemenea agitație încât guvernul italian, umilit, a luat măsuri și a început să evacueze populația către sectorul nou al Materei. Pe scurt, oamenii au fost mutați de la peșteră la bloc. 

Ceea ce pe vremuri era o rușine ce trebuia ascunsă, astăzi constituie o moștenire ce este readusă la viață de către localnici. Andrea are un glas stins, estompat într-un fel ce îmi sugerează o oarecare durere. Felul său de a-mi prezenta fiecare exponat, cu aerul acela ușor suferind, mă face să fiu și mai atentă și să-i cer mai multe detalii, pe care el mi le oferă cu amabilitate. La sfârșitul turului îmi oferă un păhărel de vin făcut de el. Din politețe cumpăr un magnet, apoi îl întreb cât îi datorez pentru tot. Doar 5 euro pentru magnet, turul privat și vin. Poate acum ar fi un moment bun să adaug cât de politicoși și de binevoitori sunt localnicii din Matera. Am mai spus-o, dar eu sunt topită după această zonă mai puțin turistică a Italiei, în special Puglia, care mi-a lăsat impresia unei Italii ca pe vremuri, un loc unde ușile rămân deschise către stradă, unde copiii se joacă prin piazzette, iar localnicii se strâng în jurul unei mese pline pentru a urmări meciul cu sufletul la gură. 

După încă un păhărel de vin alb, o iau spre casă. Încă mai simt dulceața vinului pe buze. Soarele coboară peste sassi, totul se îmbracă într-o pânză aurie, lumea devine un spațiu fluid. Trecătorii pe care-i întâlnesc în cale parcă plutesc, în timp ce vântul cântă ușor printre pietrele vechi. Matera devine un cântec rostit parcă de elevii de la Conservator. 

Recapitulare traseu prima zi (citește aici prima parte a traseului): 

Piazza Vittorio Veneto – Porta de Juso – Piazza del Sedile – S.Francesco S’Assisi – Conservator – Via Duomo – Catedrala – Casa Noha – Piazza Duomo – Via Riscatto – Via Madonna delle Virtu – Chiesa S. Nicola dei Greci – Monastero di Sant’Agostino – Chiesa di San Pietro Barisano – Piazza S. Giovanni Battista – Piazza Vittorio Veneto

Va continua cu „Partea 3 – Sasso Caveoso“

Bine de știut

ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This site is protected by wp-copyrightpro.com