Loading...
Criț, Partea 1 2018-03-21T12:09:26+00:00

Project Description

Corina Fătu   •   7 Noiembrie, 2017

Am fost trecător prin Transilvania de nenumărate ori. Uneori zăboveam printr-un sat, alteori îmi continuam călătoria. De fiecare dată când treceam pe drumul de la Brașov la Sighișoara, zăream undeva în depărtare o așezare adunată în jurul unei biserici ce părea desprinsă din altă lume. Mereu îmi spuneam că o să merg acolo, dar cumva amânam. Până acum câteva zile când am ajuns într-un sfârșit la Criț, toamna, cum au ajuns și sașii în locurile acestea acum sute de ani.

Despre Criț

Am aflat foarte multe lucruri interesante despre Criț din cartea Ruxandrei Hurezean. Prima venire a germanilor în Transilvania se datorează izgonirii teutonilor din aceste locuri în 1225 de către regele Andrei al II-lea al Ungariei. Coincidență sau nu, la fel ca noi, sașii din Criț au ajuns pe valea dintre Sighișoara și Brașov într-o toamnă. Ca să însemne locul au cioplit o cruce mare de lemn pe care au înfipt-o în vârful unei coline. De aici vine denumirea de Criț sau Kreuz, în limba de origine, care înseamnă „cruce“. Sașii din Criț era flamanzi, iar unul dintre primele nume a fost Folberth. Mai târziu jumătate din sat avea să se numească așa. (Hurezean, 2017)

Se spune că odinioară satul era ca o casă mai încăpătoare. Pe ulița de intrare în sat exista o poartă care se închidea seara cu zăvorul. Locuitorii săi trăiau în armonie și bună orânduire datorită vecinătăților, o formă de organizare care cuprindea mai multe familii și care se baza pe sprijin reciproc. Se ajutau la nunți, botezuri, înmormântări, la munca din gospodărie sau de pe câmp; erau ca o familie mai mare. Pentru câteva zile poarta Crițului ni s-a deschis larg și am pătruns și noi în sânul acestei familii.

Acasă la sași

De departe Crițul pare o carte poștală. Cu cât ne apropiem de sat, cu atât mai mult am impresia că pătrundem într-un ținut încremenit în timp, un loc liniștit și primitor care nu are nimic de-a face cu toată agitația României urbane. Urcăm dealul spre biserica fortificată din sat, pe lângă copacii îngălbeniți și ruinele vechii școli, și ne oprim la vechea casă parohială unde vom înnopta pentru două nopți. Acum aici se află Casa Kraus, odinioară casa preotului din satul Criț.

casa kraus

Mă dau jos din mașină, iar de după zidurile bisericii țâșnesc doi copii jerpeliți: „Aveți bani?“ mă întreabă unul dintre ei, mângâind ușor conturul mașinii. Mă scotocesc de niște mărunțiș, în timp ce ei continuă să ne interogheze: „Ieșiți la plimbare?“, „Stați aici?“. Mă înduioșează imaginea acestor copii amărâți care îmi reamintesc cât de multă sărăcie este în țara asta. Mai mult decât atât, imediat ce intrăm pe poartă, mă izbește discrepanța dintre lumea de afară și lumea cuprinsă între zidurile înalte ale casei de oaspeți. Aici căruța din sat este înlocuită cu câteva BMW-uri și un Rolls Royce.

În pragul ușii ne întâmpină Flavius, gazda noastră, care după ce ne face un tur al casei, ne conduce în cameră. Cu mobilier vechi pictat manual, lăzi de zestre, dușumele din lemn masiv, fiecare odaie păstrează amprenta caselor tradiționale săsești și poartă numele unei personalități din această comunitate. Noi primim camera Stephan Ludwig Roth. Gânditor umanist, istoric, profesor și pastor luteran saș din Transilvania, Roth este una dintre figurile active ale intelectualității săsești, după cum aveam să aflu mai târziu.

Cum îmi stă în fire, nici nu ajung bine la Criț că încep să mă documentez despre acest loc minunat din Transilvania. Se pare că istoria Casei Kraus începe în vremuri de demult, când sașii erau organizați în vecinătăți, iar lumea era orânduită după legi bine stabilite. În acele timpuri, casa de astăzi aparținea lui Johannes Traugott Kraus, preotul din sat. Multe nenorociri s-au abătut însă de-a lungul vremii asupra casei și a satului. Mai întâi războaiele, apoi comunismul. Oamenii au fost risipiți și alungați, iar casele au fost înstrăinate. „Intrai în casă, în fosta odaie, și vedeai pe perete tabloul cu numele noului proprietar“, povestește Sofia Folberth în cartea „Criț: Istoria, poveștile și viața unui sat de sași“. Într-o zi, Michael Schmidt s-a întors la Criț și a pus bazele fundației ce-i poartă numele. Printre proiectele inițiate, au restaurat biserica și au reconstituit vechea casă parohială, Casa Kraus, pe care au transformat-o într-un cămin pentru cei care-i trec pragul.

Dragostea nu va pieri niciodată

Cum soarele se pregătește să apună, profităm de ultime raze și pornim la o plimbare prin sat.  Toamna are un anume dar de a ecrana o nostalgie permanentă în jurul său. Copacii îngălbeniți, covorul arămiu de frunze uscate, razele palide ce se revarsă peste dealuri, toamna te duce cu gândul la un tablou impresionist. Coborâm dealul, pe lângă biserica fortificată. Printre niște ruine, despre care aveam să aflu mai târziu că sunt ruinele fostei școli, se joacă doi copii. Când ne zăresc vin în pas săltat către noi. Fetița, mai înaltă cu un cap față de băiețel, mă întreabă: „V-ați cazat?“ „Da. Și voi locuiți la Casa Kraus?“, îi întreb eu. „Nu, noi suntem din sat, dar ne facem lecțiile aici, într-o încăpere sus.

În 1870 când a fost ridicată, era prima școală cu etaj în mediul rural din Transilvania.

Aflu ulterior de la gazda noastră că la Casa Kraus, printre alte lucruri bune care se fac pentru comunitate, se ține și un „after-school“ pentru copiii din sat. Dacă stai să te gândești că din satul Criț provine unul dintre cele mai veche regulamente școlare din Europa, de la 1593 (Hurezean, 2017), atunci conștientizezi rolul important pe care l-a avut învățătura în aceste locuri încă din cele mai îndepărtate timpuri. Alături de biserică, școala era un pilon sacru al comunității săsești.  Astfel, la începutul secolului al XVI-lea, exista o școală în aproape fiecare sat săsesc, iar în 1722 Transilvania este printre primele spații din Europa în care a fost introdusă obligativitatea învățământului primar (Hurezean, 2017). Mă uit din nou către ruinele vechii școli și mă gândesc că acum mulți ani, în 1870 când a fost ridicată, era prima școală cu etaj în mediul rural din Transilvania.

Ruinele fostei școli

Mai stăm puțin de vorbă cu cei mici, apoi ne continuăm plimbarea spre sat. Nu este nimic ieșit din comun de văzut dacă stai să te gândești. Iar cu toate astea te simți hipnotizat de tot peisajul ăsta bucolic cu casele săsești, stratul de frunze ca un covor țărănesc împletit de natură, dealurile pictate în culori arămii și aurii, bătrânele ce stau la poartă de parcă ar aștepta un oaspete care nu mai vine. O îmbinare perfectă a trecutului cu prezentul. La întoarcere remarc pentru prima dată o căsuță care pare desprinsă din povești, ce stă lipită de poarta de la intrarea Casei Kraus. Este chiar casa Sofia Folberth, botezată după săsoaica în vârstă de 95 de ani care revine an de an în satul natal. Mesager al trecutului și al istoriei Crițului, Sofia este personajul principal al cărții Ruxandrei Hurezean.

Seara, înainte de culcare, iau de pe noptieră cartea „Criț: Istoria, poveștile și viața unui sat de sași“ pentru a o răsfoi. O deschid la întâmplare, iar ochii mi se opresc asupra acestui fragment: „Între 1810 și 1914 în sat s-au construit biserica, școala cu etaj și casa parohială, dar și multe alte acareturi comunitare pentru care satul s-a împrumutat la bancă. (…) Pe unul dintre clopote, cel de seară, stă scris de sute de ani: « Dragostea nu va pieri niciodată », verset din prima scrisoare către Corinteni, a Apostolului Pavel.” (Hurezean, 2017)

Va continua cu „Criț, Partea 2“ …

Bine de știut

Bibliografie

  • Hurezean, R., 2017. Criț: Istoria, poveștile și viața unui sat de sași. București: Curtea Veche
  • Site Casa Kraus. Disponibil online la adresa: http://www.casa-kraus.ro . Accesat la 1 noiembrie 2017

Abonează-te la newsletter

* indicates required

2 Comentarii

  1. Catalin Paterau 7 februarie 2018 at 21:47 - Reply

    Un articol superb! Bravo!

    • Corina Fătu 7 februarie 2018 at 21:53 - Reply

      Mulțumesc mult!

Lasă un comentariu

This site is protected by wp-copyrightpro.com