Loading...
Cele mai frumoase călătorii din 2017 2018-05-26T20:37:06+00:00

Project Description

Corina Fătu   •   31 Decembrie, 2017

În ceea ce mă privește, fiecare an se măsoară în călătoriile pe care le fac, oamenii pe care îl am alături și lecțiile de viață pe care le dobândesc pe parcurs. Una dintre rezoluțiile mele pentru anul 2017 a fost să călătoresc în fiecare lună. Acum, la final de an când trag linie, realizez cu bucurie și recunoștință că am reușit să pornesc la drum în fiecare lună și, mai mult decât atât, să ajung în locuri în care nu am mai fost. Am ales câteva dintre destinațiile mele preferate din anul 2017 pe care vreau să le împărtășesc cu tine, cu speranța că poate te vor inspira pentru anul care vine. An Nou bogat în călătorii să avem!

Lisabona & Cascais

Anul 2017 a început cu o vacanță în Portugalia, la Lisabona. Ca să fiu sinceră, această călătorie avea să-mi influențeze și să-mi inspire întregul an. Însuși numele acestui blog pe care l-am inaugurat în vară, Saudade, este un cuvânt ce provine din limba portugheză și care se referă la acel sentiment de nostalgie care ne este familiar fiecăruia dintre noi. În timp ce mă plimbam pe străduțele întortocheate din Alfama am realizat că, în definitiv, călătorul este un nostalgic, un visător cu ochii deschiși; pentru locurile pe care le lasă în urmă și pentru cele pe care tânjește să le descopere. Așa că în acel moment am decis că aveam să încep un blog de călătorii pe care îl voi numi Saudade. Lisabona este un loc care nu doar că te inspiră, dar și te fascinează. Fie că dai peste bătrâne care stau nostalgice la fereastră, tinere care înting rufele, copii care se joacă fotbal, fie că te plimbi cu tramvaiul 28 sau pe malul râului Tejo, că admiri clădirile împodobite cu azulejos sau privești orașul din unul din punctele de belvedere, totul este autentic, totul este „pura poesia“, cum apare scris la orice pas pe zidurile din Alfama. Am petrecut trei zile în Lisabona, iar într-o după-masă am luat trenul și am mers la Cascais, o fostă stațiune regală unde a locuit și Mircea Eliade pentru câțiva ani.

Cincșor & Valea Zânelor

Am mai zis-o, cel mai mult și mai mult îmi place să călătoresc prin țara noastră, să mă las purtată de drum și să descopăr locuri noi. Din acest motiv, prin iarnă, am făcut un popas prin Transilvania, la Cincșor. Am stat în vechea Școală Evanghelică, ce a fost construită în 1910 în stilul Art Nouveau de către Fritz Balthes, apoi restaurată în 2014 și transformată în prezent într-o casă de oaspeți unde te simți ca acasă. Camera noastră avea vedere către Biserica fortificată, așa că dimineața mă trezeam cu o priveliște bucolică care îmi amintea de zilele petrecute la țară când eram copil. Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine ziua perfectă este să hoinăresc prin sat, să fac drumeții, să-mi umplu plămânii cu aerul bun de țară și să privesc cum copiii se joacă pe ulițe, iar seara să mi-o petrec printre cărți, în bibliotecă. În Cincșor am avut parte de toate astea și mai mult.  Cum am mai spus, este locul unde m-am simțit ca acasă, iar o mare contribuție au avut-o gazdele noastre. La plecare am luat-o spre Sibiu și am făcut o scurtă oprire la Castelul de lut. Coincidența a făcut să ajung în Valea Zânelor chiar de Ziua Basmului și a fost chiar ca-n povești.

Cincșor

Sri Lanka

Cele două săptămâni petrecute în Sri Lanka au reprezentat călătoria anului. Nu doar că am schimbat continentul, dar am experimentat o cultură total diferită de ce vizitasem până atunci. După ce m-am întors din Sri Lanka, am rămas cu o nostalgie care nici astăzi nu mi-a trecut în totalitate. Marco Polo, atunci când a vizitat această insulă în formă de lacrimă, a descris-o ca fiind „fără îndoială cea mai frumoasă insulă din lume.“ Ce pot spune este că nicio zi n-a semănat cu cealaltă. Am explorat orașe coloniale și am simțit că mă întorc în vremuri demult apuse; am pășit în temple cu tălpile goale; am văzut cum broaștele țestoase ies din ocean, își depun ouăle și se întorc în larg; am învățat să gătesc preparate tradiționale într-o bucătărie de vară aflată la baza unei stânci; am urcat pe munți și m-am rătăcit prin plantații de ceai; am făcut cea mai frumoasă călătorie cu trenul pe ruta Ella-Kandy; am făcut surf; am testat terapii tradiționale precum masajul ayurvedic; am explorat plaje neatinse de picior de turist și uitate de lume; am văzut cascade, grădini de mirodenii, maimuțe, ruine, elefanți, decorații de Crăciun în martie, tuk-tuk-uri. Dacă ar fi, cele două săptămâni petrecute în Sri Lanka le-aș putea cuprinde în două cuvinte: bucurie și uimire. Pe scurt, itinerariul a cuprins: Colombo – Unawatuna – Galle –  Weligama – Mirissa – Tangalle – Ella – Kandy – Sigiriya – Polonnaruwa – Colombo. Mai multe despre Sri Lanka găsești în „Jurnal“.

Zăbala

În primăvară am avut norocul să poposesc pentru câteva zile într-un castel din Transilvania și să stau de vorbă cu o contesă. La mai puțin de zece 10 kilometri de Covasna, în Zăbala, se află castelul Mikes, un loc minunat ce datează din secolul al XV-lea. Istoria castelului este fascinantă, iar cele mai interesante lucruri le-am aflat direct de la contesa Katalina, cu care am avut șansa de a sta la o discuție într-o după-masă. La dorința contesei nu am înregistrat nimic, mi-am luat doar câteva notițe. Așa că cea mai mare parte din conversația noastră din acea după-masă mi-a rămas în suflet, ca o taină pe care o păstrează doi oameni care se întâlnesc întâmplător la un moment dat în viață. Șederea la castel mi-a mers la suflet. Într-un decor de basm, încărcat de istorie și povești fascinante, am avut impresia că timpul stă în loc. Pentru câteva zile m-am odihnit într-o cameră cu șemineu, am luat cina la lumina lumânărilor, m-am plimbat și am alergat pe un domeniu întins cât vezi cu ochii, am întâlnit vulpi și căprioare, m-am odihnit pe pajiști pline cu flori și am ascultat povestea locului chiar de la contesă. Fără doar și poate a fost cel mai romantic loc din Transilvania. Din București sunt 230 de kilometri pe care îi faci cu mașina în mai puțin de patru ore. Dacă te decizi să petreci câteva zile la castel, nu rata ocazia de a vizita și județul Covasna, supranumit „Ținutul Conacelor” datorită numărului mare de conace și castele.

Mikes Castle

Bari – Polignano a Mare – Alberobello

În vară am ajuns în regiunea Puglia din Italia, o zonă pe care nu o mai explorasem până atunci. Am făcut un mic circuit care m-a purtat prin Bari, Polignano a Mare, Alberobello și apoi înapoi la Palese, lângă Bari. Polignano a Mare, un orășel pitoresc aflat la Marea Adriatică, mi-a rămas în suflet ca fiind locul cu cel mai frumos apus pe care l-am văzut vreodată. Asta până la ajung în Tropea, în septembrie. Clădiri albe ce par a se rostogoli în mare, străduțe înguste și întortocheate, balcoane tăiate în stâncă cu priveliște către apa turcoaz, scări pictate cu poeme de Neruda, terase cu dichis cu băuturi și înghețată artizanală, fără îndoială Polignano a Mare intră în categoria locurilor speciale pe care le-am întâlnit în călătoriile mele din 2017. Am poposit apoi pentru o noapte în Alberobello, unde ne-am cazat într-o căsuță tipică de tip trullo. Alberobello, situat în regiunea Puglia din Italia, mai exact în „tocul cizmei“, este un loc care nu seamănă cu nimic din ce am văzut până acum. Inclus din anul 1996 în lista Patrimoniului Unesco, este faimos datorită căsuțele sale „trulli“ care îți lasă impresia că ai pășit într-o basm, nu într-un oraș din Italia. La sfârșitul călătoriei am revenit în Bari și ne-am cazat într-un vechi castel în orășelul Palese, Le Tre Sorelle. Mi-a plăcut mult Puglia, această regiune mai puțin turistică a Italiei. Nu doar pentru farmecul caselor din Alberobello sau pentru cartierul vechi din Bari, ci pentru că mi-a lăsat impresia unei Italii ca pe vremuri, un loc unde ușile rămân deschise către stradă, unde copiii se joacă prin piazzette, iar localnicii se strâng în jurul unei mese pline pentru a urmări meciul cu sufletul la gură.

Rânca – Rimetea – Hunedoara – Deva

Vara m-a prins din nou haihui prin țară. Am pornit spre Transalpina și am făcut o oprire scurtă la Rânca, unde am stat o noapte. A doua zi am luat-o spre orașul Alba Iulia, unde ne-am abătut pentru câteva ore ca să vizităm centrul vechi, apoi ne-am oprit la Rimetea, unul dintre satele mele preferate din România. E dificil să spui ce este mai frumos la Rimetea. Să fie istoria fascinantă, să fie casele cu flori colorate la geam, să fie muntele ce veghează satul de-o parte și de alta, să fie mâncarea bună sau oamenii zâmbitori și calzi, e greu să alegi un singur lucru. Am regăsit satul Rimetea la fel de frumos cum îl lăsasem cu câțiva ani în urmă. Cu toate astea, între timp lucrurile s-au mai schimbat: au mai apărut câteva magazine de suveniruri, un „wine bar“ autohton cu vinuri din zonă și câteva pensiuni de care nu știam. Dar farmecul și l-a păstrat intact. Acesta este satul unde desertul locului este cozonacul cu scorțișoară, unde poți începe ziua cu o drumeție pe munte și o alergare prin pădure, unde bei un vin din zonă la crama din centru, unde iei masa la o terasă în fața casei în timp ce un domn pictează chiar lângă tine, unde e bine și pace. După câteva zile în care ne-am încărcat bateriile, am pornit spre Deva, unde am vizitat Cetatea. Pentru că eu nu mai fusesem până atunci, am făcut un ocol până la Hunedoara, la Castelul Corvinilor. Luând drumul înapoi spre Deva, pe seară ne-am îndreptat către un alt castel, în satul Banpotoc, de data asta unde avem să ne odihnim peste noapte.

Tropea

Tropea, o stațiune situată la Marea Tireniană în regiunea Calabria, este una dintre comorile ascunse ale Italiei. Și cum eu iubesc Italia și ador să descopăr comori, în septembrie am plecat pentru câteva zile în Tropea. Există o legendă care spune că oraşul a fost întemeiat de însuși Hercule care, întorcându-se din Spania, s-a oprit pe frumoasa „Coastă a Zeilor”. Potrivit altor surse istorice, Tropea a fost fondată fie de Scipio, fie de Pompeius sau chiar de Octavian, când aceștia au mărșăluit prin Calabria întorcându-se victorioși din război. Am stat în inima centrului vechi, într-un palazzo vechi de prin 1700, iar zilele petrecute aici m-au făcut să înțeleg cu adevărat sensul expresiei „la dolce vita.“ Ne-am plimbat în voie pe străduțele înguste și întortocheate în timp ce descopeream palatele vechi și puncte de belvedere către marea Tireniană, am încercat preparate tradiționale, ne-am relaxat pe plajele superbe din Tropea și am înotat în ape limpezi de culoarea smaraldului, am văzut cel mai frumos apus de soare, am mers la serate muzicale, am lăsat timpul să treacă fără a-l grăbi. Dacă ajungi în Tropea, nu rata Sanctuarului Santa Maria dell’Isola pentru priveliștea magnifică dinspre mare spre orașul vechi, Catedrala și Biserica Gesù, care mie mi s-a părut cea mai frumoasă. Mai multe despre Tropea am scris chiar aici, în Jurnal.

Criț & turul bisericilor fortificate din Transilvania

Am fost călător prin Transilvania de numărate ori. Uneori zăboveam printr-un sat, alteori îmi continuam călătoria. De fiecare dată când treceam pe drumul de la Brașov la Sighișoara, zăream undeva în depărtare o așezare adunată în jurul unei biserici ce părea desprinsă din altă lume. Mereu îmi spuneam că o să merg acolo, dar cumva amânam. Până anul acesta, în luna octombrie, când am ajuns într-un sfârșit la Criț, toamna, cum au ajuns și sașii în locurile acestea acum sute de ani. Se spune că odinioară satul era ca o casă mai încăpătoare. Pe ulița de intrare în sat exista o poartă care se închidea seara cu zăvorul. Locuitorii săi trăiau în armonie și bună orânduire datorită vecinătăților, o formă de organizare care cuprindea mai multe familii și care se baza pe sprijin reciproc. Se ajutau la nunți, botezuri, înmormântări, la munca din gospodărie sau de pe câmp; erau ca o familie mai mare. Pentru câteva zile poarta Crițului ni s-a deschis larg și am pătruns și noi în sânul acestei familii. Mai multe despre Criț am scris aici, în Jurnal. Cum satul Criț este locul ideal de unde poţi începe explorarea satelor cu biserici fortificate, am făcut un tur care mi-a purtat pașii și către alte biserici fortificate din Transilvania, precum cele din Prejmer, Viscri, Saschiz, Biertan și Richiș. Dintre toate, Biertan mi-a rămas cel mai drag, iar asta nu doar pentru peisajul superb care pare suspendat în timp, dar și pentru povestea „camerei împăcării“, locul unde dragostea își dădea a doua șansă.

Amsterdam

În noiembrie a venit vremea orașul Amsterdam. Am stat în Jordaan, unul dintre cele mai boeme și liniștite cartiere ale capitalei olandeze. Ziua hoinăream pe străzi, prin muzee, galerii de artă, baruri și cafenele, iar seara ne întorceam în cartierul nostru unde regăseam calmul și serenitatea. Amsterdam este un oraș complex, plin de contradicții. Mi-a plăcut acea combinație de haos și calm, de cultură și decadență, de tradiție și progres. În timpul zilei încercam să luăm cât mai mult din ceea ce Amsterdamul ne dădea. Așa că am fost în muzee, galerii de artă, biserici, magazine, cafenele, restaurante, croaziere, târguri locale, piețe de flori, berării. Seara, când ne plimbam de-a lungul canalelor, casele deveneau lumi deschise trecătorilor. Ferestrele largi, fără perdele, dădeau la iveală viața de zi cu zi a locuitorilor din Amsterdam. Aici un cuplu tânăr ia masa, mai încolo o doamnă în vârstă citește o carte la lumina unei lămpi, un copil se joacă pe podea. Amsterdamul mi-a lăsat impresia unui oraș care a lăsat la porțile sale toate grijile din lume.

ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Un comentariu

  1. Catalin Paterau 7 februarie 2018 at 11:51 - Reply

    Hello 🙂

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This site is protected by wp-copyrightpro.com