Loading...
Bruges, Partea 2 2018-05-26T19:51:04+00:00

Project Description

Corina Fătu   •   4 Martie, 2018

Ca orice copil am visat să pășesc într-o poveste, să trăiesc un basm într-o lume reală. Cu mulți ani în urmă am văzut filmul „În Bruges“ și mi-am dat seama că acest colț de poveste există în realitate, ba chiar la o aruncătură de băț, în Belgia. În film locul era redat atât de idilic prin canalele pitorești pe care se plimbau în voie lebede, casele colorate ca de turtă dulce, aleile medievale ce ascund o poveste la fiecare colț, încât totul părea desprins dintr-un basm. Iarna aceasta am petrecut câteva zile la Bruges și a fost prima oară când am ajuns într-un oraș și am pășit într-un basm. 

Probabil cel mai romantic traseu din Bruges

La primele ore ale dimineții, orașul nu s-a trezit pe deplin. Merg pe străzile încadrate de clădiri medievale. O bătrână îmi face cu mâna de la geam, câțiva copii pe biciclete trec în goană strada pavată, în timp ce doi tineri se plimbă de mână. Nimic nu pare să tulbure liniștea acestui oraș ce brodează fire de poveste la orice pas. Singurul lucru care nu ține cu mine este vremea. Bate un vânt rece, iar câțiva stropi de ploaie cad mărunt pe caldarâm. Mă uit la clădirile lipite care par că se îngrămădesc una într-alta ca să-și țină de cald. E un orașel mic, așa că ajung imediat la Books & Brunch pentru a lua micul dejun. Deși este luni dimineața, locul este aproape gol. Se pare că nici aici oamenii nu sunt atât de grăbiți să înfrunte ziua. E un loc plăcut, decorat simplu cu mese și scaune de lemn, cu pereți tapetați cu cărți, iar într-o parte barul acoperit cu faianță multicoloră. Mă așez la o masă și comand un mic dejun sățios: omletă cu șuncă și brânză, iaurt cu fructe, vafe și ceai.

După ce răsfoiesc câteva exemplare National Geograhic vechi de zeci de ani și termin de mâncat, o pornesc pe străzi cu intenția de a vedea un loc din Bruges mai puțin vizitat: Begijnhof. Cum rătăcesc punându-mi la încercare orientarea, îmi iese un cale o poartă albă, crenelată, pe care este scris „Godshuis“, adică Casa Domnului. Îmi stârnește curiozitatea, așa că arunc o privire înăuntru. Aici dau peste o curte interioară încadrată de un șir de căsuțe albe ca de turtă dulce, cu o grădină interioară plină de verdeață. În capătul curții se ascunde o capelă micuță, simplă și frumoasă. În Bruges sunt în jur de 50 de astfel de cămine sociale. Aceste case, mici și albe, cu numele fondatorului pictat pe fațadă, s-au construit din considerente sociale încă din Evul Mediu de către cetățenii bogații sau membrii ghildelor, cu scopul de a găzdui persoane în vârstă sau defavorizate. Interesant este faptul că până și în zilele de astăzi aceste case adăpostesc oameni în vârstă sau lipsiți de posibilități materiale.

Se spune că îndrăgostiții care trec mână de mână pe acest pod nu se vor despărți niciodată.“

Îmi continui apoi plimbarea pe Groeninge, o stradă îngustă cu clădiri fermecătoare, atât de liniștită încât se aude doar tropăitul cailor ce trag caleștile elegante cu turiști. Trec peste un canal și admir clădirile de cărămidă ce se reflectă în apa de culoarea smaraldului. Nu mai merg mult și ajung la podul Bonifacius, aflat la umbra Catedralei Sfântei Fecioare (Onze-Lieve-Vrouwekerk). Este un colț atât de pitoresc și de romantic încât pare desprins dintr-o poveste cu prinți și prințese. Deși are un aspect ce mă duce cu gândul la Evul Mediu, aparențele uneori sunt înșelătoare. Construit în anul 1910, podul Bonifacius este un exemplu perfect de arhitectură romantică. Crengile copacilor ce deschid drumul către Catedrală stau îmbrățișate imitând mâinile încleștate ale îndrăgostiților care se înghesuie să se sărute și să se fotografieze pe pod. Se spune că cei care trec de mână pe acest pod nu se vor despărți niciodată.

Ceea ce mi se pare și mai interesant este catedrala monumentală ce domină peisajul. Cu un turn de 115 metri, Onze-Lieve-Vrouwekerk rămâne cea mai înaltă structură din Bruges. În secolul al IX-lea, aici era locul unei vechi capele, însă pe măsură ce orașul s-a extins aceasta a fost înlocuită cu un lăcaș de cult mai grandios. Interiorul catedralei, o fuziune între stilul gotic și cel baroc, este o splendoare ce te lasă fără cuvinte. Însă adevărata operă de artă este „Fecioara cu pruncul“ de Michelangelo, singura sculptură care a părăsit Italia în timpul vieții artistului. Deși fusese creată cu scopul de a desăvârși altarul Catedralei din Siena, opera cioplită în marmură albă de Carrara a ajuns în Bruges datorită familiei Mouscron care a dăruit-o bisericii. Admir în tăcere creația desăvârșită a lui Michengelo și nu pot să nu mă gândesc că în timp ce noi, oamenii, suntem simpli pasageri prin lumea asta, sunt unele lucruri care sfidează timpul și transcend vremelnicia vieții.

Onze-Lieve-Vrouwekerk

Las în urmă catedrala și iau din nou drumul spre Begijnhof pe Mariastraat pe lângă magazine cu țesături, buticuri cu suveniruri, ciocolaterii, canale și case de cărămidă. Pe unde întorc capul dau peste un magazin de dantelă. Întregul oraș pare tivul dantelat al unei rochii de seară. Se pare că în secolul al XIX-lea fabricarea dantelei era mai mult decât o pasiune. În vremuri în care sărăcia pusese stăpânire pe Bruges, aceasta era un mijloc de trai, iar pentru multe familii era singurul mijloc de supraviețuire. Dantelăresele erau instruite în 92 de școli mai mici sau mai mari, iar pentru multe femei din Bruges aceste lecții de producere a dantelei erau unica formă de educație pe care o primeau. După Al Doilea Război Mondial, pe măsură ce standardele de viață s-au îmbunătățit, acest tip de școală a dispărut treptat. Cu toatea astea, magazinele de dantelă răspândite prin tot orașul rămân o mărturie vie ale acelor vremuri demult risipite.

Pentru un oraș atât de mic, Bruges se mândrește cu o mulțime de locuri surprinzătoare. Begijnhof este o plăcere neașteptată. Înființată în 1245 de către Margareta a-II-a, contesă de Flandra, mănăstirea este un univers separat de restul lumii, despărțit doar de un pod și de o poartă pe care este gravat anul 1776. În interior, totul este calm: case albe de cărămidă, copaci umbroși ce își apleacă coroana ca într-o rugăciune tăcută, iar în mijloc un covor de iarbă de un verde perfect. Acest ansamblu de clădiri era locul unde femeile nemăritate, beghinele, se retrăgeau pentru a duce o viață castă, fără a depune însă jurămintele pe care călugărițele le făceau. În prezent, multe astfel de complexe sunt incluse în Patrimoniul UNESCO, inclusiv Begijnhof care a fost adăugat în 1998.

Părăsind Begijnhof pe cealaltă poartă, ajung la Minnewater, cunoscut și sub numele de Lacul iubirii.“

Călătoriile sunt antidotul perfect la nefericire. Te îndepărtezi de griji și de angoasa cotidiană, petreci ceasuri întregi rătăcind printr-o lume necunoscută și trăiești cu speranța că noile drumuri te vor aduce mai aproape de fericire. Dacă însă ești nefericit din dragoste, Bruges, orașul care respiră romantism prin toți porii săi, te va răscoli și mai mult. Cu gândul ăsta mă plimb de-a lungul Lacului iubirii, privind cum lebedele înoată grațioase într-o liniște perfectă. Legenda spune că în Bruges a trăit o tânără domnișoară numită Minna, care era îndrăgostită de un om umil pe numele său Stromberg. Fără consimțământul ei, tatăl fetei a aranjat o căsătorie între fiica sa și un tânăr dintr-o clasă socială mai înaltă. Când a aflat despre căsnicia ei viitoare, Minna a fugit de acasă. Iubitul său, cuprins de disperare, a căutat-o ​​și a găsit-o a doua zi mortă pe malul lacului. A îngropat-o pe fundul lacului pentru a-și păstra iubirea în ape sale pentru eternitate. Din motivul acesta lacul Minnewater este cunoscut sub numele de Lacul Iubirii. Se mai spune că dacă te plimbi pe podul de lângă lac și vei săruta persoana iubită, atunci dragostea voastră va deveni eternă.

Minnewater

De la romantism la fabrica de bere

„Dacă bei o bere în Bruges înseamnă că ai gustat o parte din istorie. Dacă bei mai mult de una, este posibil să începi să uiți de istorie și să îți vorbească berea. Și atunci trebuie să te duci să te culci.“ ne spune ghida noastră de la fabrica de bere De Halve Maan. E o doamnă în vârstă foarte simpatică care ne plimbă prin interiorul fabricii și ne prezintă cu amănunte fiecare încăpere. Dacă ești în Bruges nu poți rata două întâlniri: cu ciocolata și cu berea. Eu am ales-o pe cea de-a doua.

Incursiunea noastră prin istoria fabricării berii începe în sala mare, unde se află cazanele în care este pregătit amestecul de bere. Continuă apoi pe mai multe etaje, fiecare cu povestea sa. Încăperi ticsite cu instalații din secolele trecute folosite de către această dinastie de berari ajunși la cea de-a șasea generație fac din De Halve Maan un loc cu adevărat istoric. Încă din anul 1564 locul este menționat în registrul local al orașului Bruges. De secole familia Maes produce bere pe Walplein, povestea lor începând în 1856 când Leon Maes, numit și Henri primul, devine proprietarul fabricii. Henri al doilea preia conducerea asupra fabricii de bere în 1867, împreună cu fratele său Achère. Din nefericire, ambii frați mor foarte tineri, iar soții lor vor prelua afacerea de familie până când Henri Maes III va veni la conducere.

„Vrem să preparăm fiecare litru aici, unde a fost făcută de secole“

După cel de-al doilea război mondial, cultura americană are o influență enormă asupra Europei, iar fabricile de bere încep să distribuie apă, limonadă și cola. Clădirea devine în curând prea mică, iar fabrica din apropiere este preluată. Afacerea condusă de Henri IV va evolua și va transforma fabrică de bere într-una foarte modernă. Însă adevărata inovație vine începând cu anul 2016, odată cu inaugurarea unei conducte care leagă fabrica de bere din orașul central până la stația de îmbuteliere, la o distanță de 3,2 km. Acest proiect unic a fost realizat atât din considerente ecologice pentru a reduce traficul de camioane grele în centrul vechi, dar și pentru a respecta tradiția și menține producția acolo unde a fost în ultimii 160 de ani. „Vrem să preparăm fiecare litru aici, unde a fost făcută de secole“, adaugă cu mândrie ghida.

Turul se apropie de sfârșit. Urcăm trepte tot mai înguste, până ajungem pe acoperișul fabricii. Aici suntem recompensați cu o priveliște magnifică asupra orașului. Privesc în sus. Norii seamănă cu o dantelă a cerului care s-a lăsat peste orașul adormit. Ghida noastră ne promite o recompensă și mai mare: o bere Zot Brugge, vedeta locală, jos în berărie. O luăm grăbiți după ea pe treptele înguste și trecem prin alte încăperi unde cu secolele în urmă berea a făcut istorie în Bruges. În timp ce savurez o Brugse Zot, o bere aurie cu arome subtile de fructe și condimente, mă gândesc că a fost o zi plină în care am gustat câte puțin din toate. Poate că, până la urmă „o zi este o eternitate in miniatură“, așa cum spunea Ralph Waldo Emerson.

Citește aici prima parte a călătoriei prin Bruges.

Bine de știut

ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This site is protected by wp-copyrightpro.com