Loading...
Bruges, Partea 1 2018-05-26T19:47:58+00:00

Project Description

Corina Fătu   •   3 Februarie, 2018

Ca orice copil, am visat să pășesc într-o poveste, să trăiesc un basm într-o lume reală. Cu mulți ani în urmă am văzut filmul „În Bruges“ și mi-am dat seama că acest colț de poveste există în realitate, ba chiar la o aruncătură de băț, în Belgia. În film locul era redat atât de idilic prin canalele pitorești pe care se plimbau în voie lebede, casele colorate ca de turtă dulce, aleile medievale ce ascund o poveste la fiecare colț, încât totul părea desprins dintr-un basm. Iarna aceasta am petrecut câteva zile la Bruges și a fost prima oară când am ajuns într-un oraș și am pășit într-o poveste.

Frumoasa din Pădurea Adormită sau povestea orașului de basm

A fost odată ca niciodată, în vremuri medievale, un orășel mai mândru decât toate, pe numele său Bruges. De-a lungul timpului a crescut și a înflorit cât alte orașe în șapte, devenind în secolul al XV-lea unul dintre cele mai importante porturi și centre comerciale din nordul Europei. Sub aripa ocrotitoare a conţilor flamanzi şi a ducilor Burgundiei, în secolele XII-XV, Bruges s-a metamorfozat nu doar într-un port important și un centru financiar și comercial, dar și într-o gazdă bună pentru artiști, precum Jan van Eyck și Hans Memling. Semnele decăderii au venit încă din secolul al  XV-lea, când Bruges a fost pus în umbră de rivalul său, orașul Antwerp, al cărui port mai mare a început să domine comerțul. Până la sfârșitul secolului al XVI-lea, Bruges a devenit o umbră a ceea ce fusese odată. Văduvit de epoca sa de glorie și ocolit de revoluția industrială, a căzut într-un somn adânc precum Frumoasa din Pădurea Adormită, somn ce avea să dureze veacuri.

„Oraşul, frumos şi iubit odinioară, întruchipa acum durerea. Bruges era Moarta lui şi Moarta lui era Bruges. Destin pereche. Acesta era Bruges – Moarta lui, oraş culcat el însuşi în mormîntul de piatră al cheiurilor, cu canalele sale – vene sleite în care încetase să mai pulseze imensa inimă a mării.“ (Georges Rodenbach – „Bruges-la-Morte“)

Abia prin secolul al XIX-lea, când un prinț a sărutat prințesa adormită, vraja avea să se destrame, iar orașul să se trezească ușor din nou la viață. Meritul a fost al scriitorului Georges Rodenbach care prin romanul său „Bruges-la-Morte“ (1892) avea să atragă o sumedenie de turiști și să dea un suflu de viață orașului. În anul 2002, pentru că basmele au un final fericit, Bruges a fost „încoronat“ capitala culturală a Europei.

Prima întâlnire

De la gară o iau pe jos spre centrul orașului. Trec peste un pod, iar orașul începe să mi se dezvăluie treptat. Întregul său centru, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, se dovedește a fi un labirint de străduțe cu iz medieval împletite în jurul canalelor. Îmi continui drumul spre hotel pe lângă „Lacul iubirii“ unde plutesc nonșalant zeci de lebede. Trec pe lângă magazine de dantelă și tapițerii, pe lângă vitrine în care sunt aliniate zeci de sortimente de bere, pe lângă case de cărămidă. În aer plutește un miros de ciocolată și am impresia că am pășit într-un univers care nu doar că a păcălit timpul, dar și tot răul din lume.

Bruges

Ajung rapid la hotel și îmi las bagajul pentru a explora orașul cât încă mai este lumină. O iau haotic pe străzi, fără ghid, fără hartă, lăsându-mă pur și simplu purtată de oraș. Bruges îmi aduce aminte într-o oarecare măsură de boemul cartier Jordaan din Amsterdam, dar și de Veneția cu canalele și clădirile sale elegante. Având în vedere că a fost „adormit“ vreme de secole, o mare parte din orașul Bruges a rămas același din epoca medievală. O lume amorțită, tulburător de fermecătoare, un oraș care nu cunoaște graba, unde timpul are altă măsură. După ce mă satur de hoinărit, intru într-o restaurant unde îmi comand o tocăniță specifică zonei și o bere Brugge Zot, „vedeta“ locului.

După cină, mă întorc spre hotel. Noaptea își așterne mantia înstelată peste clădirile medievale și peste canale. Străzile sunt pustii, când și când se mai aude în depărtare zgomotul unei trăsuri pe dalele de piatră. Bruges este un orășel atât de mic încât este a nu știu câta oră când trec prin Grote Markt pe ziua de astăzi. Din piața centrală o iau pe o străduță îngustă și ajung în Burg, vechiul centru administrativ și religios al orașului. La Rozenhoedkaai, trec pe lângă doi îndrăgostiți ce se țin în brațe pe buza unui canal. Bruges este un oraș romantic, o spun fără perdea până și ferestrele în formă de inimă.

Jan van Eyckplein – Grote Markt – Burg – Rozenhoedkaai

Într-un oraș precum Bruges fiecare zi este ca un basm. Mă trezesc și primul lucru pe care-l fac este să mă duc să mă uit pe geam. Camera hotelului dă spre Groenerei sau „Canalul verde“, unul dintre cele romantice din centrul Bruges-ului. Canalul este căptușit cu copaci și clădiri elegante, iar în zare, deasupra caselor ce par de turtă dulce, se înalță Catedrala Sfânta Maria (Onze-Lieve-Vrouwekerk). Odinioară Bruges era un important port, iar multe dintre canalele sale fac parte dintr-o rețea care le leagă de Marea Nordului. Închid ochii și-mi imaginez cum ar fi arătat canalul acum sute de ani, în anii săi de glorie, când zumzăia de forfota comercianților și a locuitorilor. Acum e liniște, când și când un biciclist trece în grabă peste piatra cubică și mă aduce înapoi în prezent.

Pornesc de la hotel în explorarea orașului. În burnița dimineții, până și clădirile par amorțite. În aer plutește o anumită magie consfințită de muzica clopotelor de la Belfry ce se revarsă peste străzi. După ce aseară am hoinărit fără țintă și mi-am zis că voi descoperi orașul spontan, fără hartă, fără ghiduri, astăzi am revenit la vechea Corina. Cu hartă, cărți și planuri. Nu mă înțelege greșit, îmi plac uneori spontaneitatea și surpriza, sentimentul acela de libertate pe care un oraș necunoscut ți-l oferă, dar pe de altă parte găsesc confort în cunoaștere. Cu toată cunoașterea mea nu găsesc niciun loc la BlackBird unde voiam să iau micul dejun. Încă de la intrare mă așteptă un semn mare: „Fully booked“, apoi alt anunț și mai demoralizator – închis luni și marți. Chiar și așa, tot răul spre bine pentru că am șansa să văd un colț din Bruges foarte pitoresc, piața Jan van Eyck (Jan van Eyckplein). În vremuri medievale, aceasta era prima întrezărire a orașului pe care vizitatorii o aveau în timp ce navigau spre Bruges pe estuarul Zwin. Dezvoltarea orașului în această zonă a început din anul 1200, când zona de lângă canale s-a dezvoltat într-un port înfloritor. În mijlocul pieței, înconjurată de casele de cărămidă, se înalță semeață statuia pictorului Jan van Eyck.

Bruges

Din Piața Van Eyke ajung imediat în Grote Markt, principalul punct de atracție și un loc încărcat de istorie. Pe vremuri aici aveau loc festivități, târguri, turniruri, dar și revolte și execuții. Înconjurată de clădiri colorate înghesuite una în alta asemenea unor piese de lego, astăzi Grote Markt este locul de întâlnire al localnicilor și al turiștilor. În fiecare miercuri în piață se ține un târg cu produse locale, pe care l-am prins și eu în ultima zi înainte de plecare și despre care pot spune că este o adevărată desfătare.

Cum te uiți spre Belfry, turnul înalt de 83 de metri ce domină piața, aproape întreaga parte stângă a pieței este ocupată de Palatul Provincial, o clădire în stil neo-gotic ce datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Odinioară, în secolul al XIII-lea, aici se află Waterhalle, un depozit acoperit construit deasupra canalelor, unde navele comerciale puteau descărca și depozita produsele pentru ca apoi să le vindă în piață. Dacă vrei să pășești înapoi în vremurile medievale, în perioada de aur a orașului, într-o aripă a Palatului Provincial se află Historium, un „muzeu-experiență“. Șapte camere tematice cu decoruri, muzică, film și efecte speciale mă transportă înapoi în timp în anul 1435 și mă propulsează în miezul unei povești de dragoste, a cărei protagonist este Jacob, ucenicul marelui artist Jan van Eyck. Cu ajutorul efectelor speciale vechile clădiri sunt fidel reconstruite, astfel încât îmi oferă o senzație reală a trecutului. Prețul unui bilet complet este de aproape 20 de euro și include nu doar vizita muzeului, dar și o bere gratis și o experientă de realitate virtuală. Așa că îmi închei călătoria cu un pahar de bere Vedett la Duvelorium Grand Beer Cafe.

După o bere merge numai bine puțină mișcare. Următoarea oprire este Belfry (Belfort), turnul semeț ce domină întreaga piață. Construcția de tip „belfry“ este o trăsătură comună a orașelor flamande ce s-au răspândit în Evul Mediu. Nu este nici un turn de biserică, nici o primărie, ci mai degrabă un simbol al libertății și al prosperității. În vremurile de demult, acesta este locul din Bruges unde erau depozite și etalate mult râvnitele țesături flamande, precum și alte bunuri. Belfry este format din trei secțiuni: cea de la bază datează din secolul al XIII-lea, cea de-a doua a fost adăugată în secolul al XIV-lea, iar ultima, care găzduiește clopotele și ceasul, este din secolul al XV-lea. Sunt 366 de trepte până în vârf, urcușul este anevoios pe unele porțiuni din pricina spațiului prea îngust, însă priveliștea de sus îți taie răsuflarea. (Preț intrare: 12 euro adulți, 10 euro sub 26 de ani). La baza turnului, se află o expoziție Salvador Dali ce deține o colecție de lucrări grafice de renume mondial și o serie de sculpturi autentice (preț 10 euro adulți).

După ce cobor din turn, din Grote Markt pornesc pe o stradă îngustă (Breidelstraat) și ajung în Burg, vechiul centru administrativ al orașului și locul de naștere al Bruges-ului. O adevărată desfătare arhitectură în stil gotic ce include unele dintre cele mai frumoase și vechi clădiri din Bruges precum Primăria (Stadhuis) ce datează din anul 1376. Pitită într-un colț al pieței, se află cea mai mică clădire din piață, cu cea mai interesantă istorie: Biserica Sfântului Sânge. Se spune că în interiorul acestei biserici se află o fiolă ce conține sângelui lui Iisus. În fiecare primăvară, zeci de mii de spectatori se adună în inima orașului belgian pentru a urmări procesiunea Sfântului Sânge în Ziua Înălțării. Interiorul bisericii mi s-a părut admirabil. Capela superioară este luminoasă și primitoare, cu ferestrele sale cu vitralii colorate prin care intră discret razele soarelui și cu pictura murală care înfățișează călătoria relicvei spre Bruges.

După ce vizitez biserica, din Burg cotesc pe Ezelstraat, trec peste un pod și ajung la Piața de pește (Vismarkt). Este aproape pustie, nici urmă de pește, doar câțiva artiști ce-și înșiră operele în fața trecătorilor. Proiectată de către arhitectul local Jan-Robert Calloigne, este singura clădire din Bruges din epoca olandeză (1815-1830). Traversez piața, o iau pe străduțe și ajung la Rozenhoedkaai, colțul cel mai fotografiat din Bruges. Noroc că începe o ușoară ploaie ce risipește turiștii cu camerele lor de fotografiat. Se crede că Rozenhoedkaai era un loc de ancorare pentru nave în Evul Mediu târziu și că aici se afla portul de sare. În acele vremuri, sarea era la fel de scumpă precum aurul. Acum, aici se întâlnesc canalele Groenerei și Dijver, iar întâlnirea lor creează o poveste de dragoste.

Inima nu este insensibilă la locurile frumoase. Privind către acest colț pitoresc al Bruges-ului care transformă atât de ușor peisajul citadin într-o carte poștală, îmi dau seama că oricât de blazat ești la un moment dat în viața ta, este imposibil să nu te înmoi, să nu ți se fisureze puțin indiferența și sentimentul că le-ai văzut pe toate. Sunt la Bruges și asta este fericirea. Să trăiești un basm într-o lume reală.

Bine de știut

ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

5 Comments

  1. Andrei 4 februarie 2018 at 05:36 - Reply

    Ce frumos scrii! Daca ti-a placut Bruge iti recomand cu caldura sa vizitezi si Ghent!

    • Corina Fătu 4 februarie 2018 at 11:24 - Reply

      Mulțumesc mult, Andrei! Am fost într-o zi și în Ghent, mi-a plăcut mult! Urmează să scriu și despre el! 🙂
      Toate cele bune!

  2. Camelia 7 februarie 2018 at 10:44 - Reply

    Bruges-la-Morte se traduce exact cu Bruges, orașul mort, pentru că în franceză cuvântul ville e de gen feminin (la ville). Ce-i aia moarta lui?! Avea cumva o iubită sau o nevastă care i-au murit sau cum??! Nu vedeți că-n română n-are absolut niciun sens?! De ce nu cereți ajutorul unui traducător, înainte să postați astfel de aberații?!🙄🙄🙄

    • Corina Fătu 7 februarie 2018 at 11:33 - Reply

      Traducerea aparține lui Fănuș Neagu, nu mie. El este cel care a tradus în românește Bruges-la-Morte ca Bruges, a doua moarte. Culmea, chiar este vorba despre un bărbat care își pierde femeia iubită și care caută refugiu și consolare în Bruges.

  3. Camelia 7 februarie 2018 at 16:54 - Reply

    A, deci era o licență poetică, am putea spune. Uf, bine c-ați precizat! Dar nu tocmai din cele mai reușite, chiar dacă se pupă cu subiectul romanului…

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This site is protected by wp-copyrightpro.com