Loading...
Biertan 2018-05-26T13:01:11+00:00

Project Description

Corina Fătu   •   14 Februarie, 2018

Trăim vremuri în care se vorbește mult despre iubire, dar în realitate se renunță prea ușor la ea. Despărțirea și divorțul au devenit lucruri obișnuite, făcute uneori cu o asemenea lejeritate de parcă am schimba o haină veche cu una nouă. În loc să renunțăm, poate că am avea nevoie să căutăm o cale de a ne accepta și de a vedea ce se întâmplă cu adevărat în iubire atunci când renunțăm la orgolii și la obstacolele pe care singuri ni le ridicăm. Există un loc în România unde, pentru un timp îndelungat, nimeni nu a divorțat. Se numește Biertan și l-am descoperit anul trecut când am făcut un tur al bisericilor fortificate din Transilvania.

Nu departe de drumul principal dintre Mediaș și Sighișoara, se află un loc încremenit în timp. Biertan întruchipează aceea imagine minunată a peisajului transilvănean care te poartă într-un ținut atemporal. Pe lângă sentimentul de întoarcere în timp, în vremurile medievale, ceea ce m-a atras la locul acesta au fost calmul și beatitudinea oferite de către peisaj. Vechea biserică de la Biertan, monument aflat în patrimoniul UNESCO, este așezată pe un deal ce domină satul, într-un loc pitoresc, încărcat de povești și legende. Se spune că venirea sașilor în Transilvania i se datorează regelui Andrei al II-lea al Ungariei care, în anul 1225, i-a izgonit pe teutoni de pe aceste meleaguri și i-a adus pe sași. Localitatea Biertan face parte dintre primele așezări germanice și a fost atestată documentar în anul 1283. Biserica, construită între anii 1493 și 1522, este una dintre cele mai mari și mai cunoscute biserici fortificate din Transilvania.

În atmosfera aceea neclintită în timp am intrat în biserică pe o ușă mare de lemn.

Îmi amintesc cum am urcat către biserică pe poteca îngustă căptușită cu frunze căzute și cum am avut impresia că totul este cuprins de o lumină aparte, din altă lume. Copacii, biserica, aleea, lumina ce se revărsa peste tot aveau culoarea mierii. Undeva în stânga bisericii era o bancă goală. Vântul șuiera prin crengile dezgolite ale arborilor înalți. În atmosfera aceea neclintită în timp am intrat în biserică pe o ușă mare de lemn. Biserica-hală respira un aer auster. O construcție monumentală în stil gotic târziu, îndulcit ici colo de elementele renascentiste. Pe arcul de triumf al corului, o inscripție dezvăluie că ridicarea acestei biserici s-a făcut în timpul preotului Baccalaureus Johannes secondat de nepotul său Magistrul Lucas. Însă bijuteria cea mai frumoasă este altarul grandios alcătuită din 28 de panouri pictate din lemn, realizat de meșterii din Nürnberg și Viena între 1483 și 1513. Picturile reprezintă scene din viața lui Isus și a Mariei, dar și alte scene creștine, iar în mijlocul altarului, unde astăzi găsim scena crucificării, în perioada catolică se află o statuie a Fecioarei Maria.

Biertan

Cea mai frumoasă poveste a locului se leagă însă de „Camera împăcării“. Am dat peste ea în timp ce hoinăream prin curtea bisericii, în partea de sud, între turnul mausoleu și turnul catolic. Povestea spune așa: cuplul în prag de divorț care are ajungea aici trebuie să împartă totul; o singură pernă, o singură lingură, un singur pat, totul se împărțea la doi. Curatorul bisericii povestește că „acolo stăteau 14 zile închişi soţul şi soţia care doreau să divorţeze, era un singur pat, o singură farfurie, o singură lingură. Timp de 14 zile trebuiau să stea acolo, dacă se împăcau mai repede le dădeau drumul, dacă nu. În 300 de ani cât a fost sediul episcopal al Transilvaniei aici în Biertan a fost o singură pereche care a divorţat, şi acolo s-a constatat cine a fost de vină că s-a ajuns la divorţ, acela trebuia să lucreze pentru biserică şi pentru familia de acasă, trebuia întreţinută şi familia“. Astăzi camera împăcării a rămas goală. Încăperea este mică și are plafonul jos, iar decorul auster păstrează o masă cu un scaun, un cufăr frumos pictat și un pat îngust. Două manechine au luat locul oamenilor care odinioară pășeau aici pentru a-și da o a doua șansa.

Când pășești pe poarta Biertanului și ajungi la Camera împăcării te întrebi: oare e posibil ca două suflete să fie reunite de un efort comun?

Mă gândesc poate că, privită din vremurile noastre, dragostea din vremurile acelea nu era mai mult decât o conjunctură favoribilă pentru doi oameni. Munceau cot la cot pentru a supraviețui, împărțeau roadele, se bucurau și sufereau împreună. În dragoste, încercările și greutățile sunt cele care te apropie, nu bucuriile. Dragostea avea adevăratul gust al vieții, cu bune, cu rele, fără filtrele și brizbrizurile din zilele de astăzi. Timpul s-a scurs și iubirile din alte vremuri au devenit simple manechine într-o lume în care sentimentele profunde au înghețat. Când pășești pe poarta Biertanului și ajungi la Camera împăcării te întrebi: oare e posibil ca două suflete să fie reunite de un efort comun? Oare totul depinde de alegerea dintre tăcere – renunțare sau câteva vorbe și o lingură de mâncare împărțită? Habar n-am, însă vizita la Biertan mi-a oferit ceva: încrederea de a crede și de nu renunța la iubire niciodată.

Camera impacarii Biertan
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This site is protected by wp-copyrightpro.com