Loading...

Câteva cuvinte despre …

Florența nu este un oraș, este un muzeu în aer liber. Cu ale sale străzi, biserici, galerii, muzee înțesate cu opere de artă, Florența este orașul-altar al celei mai înfloritoare perioade artistice europene, Renașterea. Fondat în sec I î.e.n. de către romani, oraşul Florenţa a fost de-a lungul vremii Republică, reşedinţă a Ducatului Toscanei şi capitală a Italiei. Însă adevărată faimă a orașului se leagă de numele familiei Medici, una dintre cele mai importante familii de nobili din istorie. Supranumită Leagăn al Renaşterii, Florenţa a devenit un exponent cultural prin capacitatea sa de a încuraja ascensiunea şi activităţile creatoare ale unor personalități precum Michelangelo, Leonardo da Vinci, Brunelleschi, Machiavelli, Dante.

„Și când m-am gândit la Florența, era precum un oraș miraculos îmbălsămat și precum o corolă, pentru că era numit orașul de crini, iar catedrala sa, Sf. Maria a Florilor.” (Marcel Proust)

Centrul istoric al Florenței poartă amprenta personalităților care l-au modelat de-a lungul istoriei. Din acest motiv a fost inclus în Patrimoniul Unesco în anul 1982. Îți poți începe odiseea artistică cu Piazza del Duomo, unde se află Catedrala cu impozantul său dom. În umbra Catedralei stă Baptisteriul, cea mai veche clădire din oraș, ridicată pe ruinele unei vechi construcții romane din secolul I. Cea de-a doua piață importantă a orașului, Piazza della Signoria, adăpostește Palazzo Vecchio. Nicio vizită în Florența nu este completă fără a vizita Galleria degli Uffizi, muzeul de artă care conține cea mai bogată colecție de pictură renascentistă din lume. Traversează apoi râul pe faimosul Ponte Vecchio, care timp de secole a fost singurul loc de trecere peste Arno. Explorează Palazzo Pitti, o construcție impozantă începută de familia Pitti în secolul al XV-lea și care astăzi găzduiește mai multe muzee.

În Florența iarna este blândă, de aceea îți propun să începi noul an cu o călătorie în Italia, în miezul „leagănului Renașterii“.

Detalii vacanță

Perioada călătoriei: 21-24 ianuarie 2018

Zbor

Ruta: București – Florența, operat de Blue Air
Preț: 89 euro de persoană, dus-întors

REZERVĂ ZBOR
Cazare

Novella House | cameră superioară dublă; cotat cu 9.0 pe booking.com

Preț: 102.5 euro/persoană pentru 3 nopți REZERVĂ

Alte cazări:

Hotel Orto de’ Medici | 111 euro/persoană | cameră dublă cu mic dejun REZERVĂ

Palazzo Guadagni | 135 euro/persoană | apartament cu mic dejun REZERVĂ

Hotel Burchianti | 166.5 euro/persoană | cameră dublă deluxe cu mic dejun REZERVĂ

REZERVĂ CAZARE
TOTAL

191.5 euro/persoană cu zbor și cazare

 

0
Zbor
0
Cazare
0
Total

Bine de știut

Aceasta este o propunere de vacanță de tipul DIY (do-it-yourself). Asta înseamnă că rezervările se fac pe cont propriu, folosind link-urile din acest articol. Îți recomand să faci rezervările cât mai  rapid posibil ca să beneficiezi de prețurile afișate.

În cazul în care  propunerea mea de vacanță nu este întocmai pe gustul tău, ai două variante:

  • Îți poti personaliza și configura vacanța după bunul plac folosind motorul de căutare de pe pagina „Inspirație“.

  • Poți apela la serviciile mele de „Consiliere” prin intermediul cărora te pot ajuta să-ți planifici vacanța de la zero.

Abonează-te la newsletter

* indicates required
2017-12-06T11:05:06+00:00

This site is protected by wp-copyrightpro.com