Câteva cuvinte despre …
Alberobello este un orașel situat în regiunea Puglia din Italia, mai exact în „tocul cizmei“, care nu seamănă cu nimic din ce am văzut până acum. Inclus din anul 1996 în lista Patrimoniului Unesco, Alberobello este faimos datorită căsuțele sale „trulli“ care îți lasă impresia că ai pășit într-o basm, nu într-un oraș din Italia.
Dacă arunci un ochi pe hartă vei vedea că Alberobello se împarte în două zone de interes: zona rezidențială (Rione Aia Picola) și zona turistică (Rione Monti). Ca să trăim o experiență cât mai autentică, ne-am cazat într-o căsuță trulli din zona rezidențială, la Tipico Resort. Am explorat apoi orășelul începând cu Museo del Territorio unde am aflat mai multe informații despre istoria locului și a caselor, continuând cu Piazza del Popolo unde am mâncat o înghețată delicioasă la Dolce Arte Gelateria; am luat-o apoi pe Corso Vittorio Emanuele până la Basilica dei Santi Medici, iar pe drum ne-am oprit la Trullo Sovrano, singurul trullo construit pe două etaje. Ne-am întors spre Rione Monti unde ne-am petrecut restul zilei explorând căsuțele trulli, magazinele de suveniruri și restaurantele.
„O dată pe an mergi într-un loc în care nu ai mai fost“ (Dalai Lama)
De la Alberobello ne-am întors în Bari, unde am petrecut o noapte în apropierea orașului la un bed & breakfast, Le Tre Sorelle, ce-și are sediul în palatul istoric Palazzo Capitaneo. Mi-a plăcut mult Puglia, această regiune mai puțin turistică a Italiei. Nu doar pentru farmecul caselor din Alberobello sau pentru cartierul vechi din Bari, ci pentru că mi-a lăsat impresia unei Italii ca pe vremuri, un loc unde ușile rămân deschise către stradă, unde copiii se joacă prin piazzette, iar localnicii se strâng în jurul unei mese pline pentru a urmări meciul cu sufletul la gură.
Așadar, îți propun pentru luna mai o vacanță în zona Puglia din Italia, ocazie cu care vei descoperi două orașe fermecătoare: Alberobello și Bari. Două zile sunt mai mult decât suficiente pentru a explora Alberobello, de aceea propunerea mea este să petreci cel puțin o zi și în Bari, eventual la întoarcere pentru a fi mai aproape de aeroport. Ca să ajungi în Alberobello, de la aeroportul Bari Palese vei lua trenul până la Bari Centrale, iar de la gara centrală schimbi trenul către Alberobello. Biletul costă 5 euro, iar călătoria durează în jur de o oră jumătate. Atenție însă: duminica și de sărbători, trenul este înlocuit de autobuz, dar verifică din timp variantele de transport. Mai multe detalii găsești aici.
Detalii vacanță
Perioada călătoriei: 10-13 mai 2018
Zbor
Ruta: București – Bari, operat de WizzAir
Preț: 51 euro de persoană, dus-întors
Cazare
Alberobello (10-12 mai)
Trullieu Guesthouse Alberobello | în cartierul Trulli; cameră dublă; cotat cu 9.1 pe booking.com
Preț: 49 euro/persoană REZERVĂ
Alte cazări Alberobello:
Tipico Resort | 92.5 euro/persoană REZERVĂ
Bari (12-13 mai)
La Muraglia | în centrul vechi al orașului; apartament cu vedere la mare, cu mic dejun; cotat cu 9.6 pe booking.com
Preț: 59 euro/persoană REZERVĂ
Alte cazări Bari:
Hotel Imago | 59.5 euro/persoană REZERVĂ
Al Pescatore – B&B | 60 euro/persoană REZERVĂ
TOTAL
159 euro/persoană cu zbor și cazare
Bine de știut
Aceasta este o propunere de vacanță de tipul DIY (do-it-yourself). Asta înseamnă că rezervările se fac pe cont propriu, folosind link-urile din acest articol. Îți recomand să faci rezervările cât mai rapid posibil ca să beneficiezi de prețurile afișate.
În cazul în care propunerea mea de vacanță nu este întocmai pe gustul tău, ai două variante:
Îți poti personaliza și configura vacanța după bunul plac folosind motorul de căutare de pe pagina „Inspirație“.
Poți apela la serviciile mele de „Consiliere” prin intermediul cărora te pot ajuta să-ți planifici vacanța de la zero.